Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, social, mediu, sănătate, cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 de euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor publice de învățământ preuniversitar și grupurilor informale/de inițiativă.

Desene și Emoții

Când ești părinte și treci chiar tu prin momente stresante și emoții dificile este cu atât mai greu să îți sprijini copilul să își înțeleagă și să își gestioneze propriile emoții neplăcute. Nu este ușor să găsești echilibrul între job, familie și prieteni, așa că este nevoie să ai grijă de tine ca să poți să fii prezent și să te descurci cu toate.

Imaginează-ţi emoțiile ca pe niște cutii de cadouri împachetate. Acestea pot ascunde cadouri pe care ni le dorim sau cadouri pe care nu am fi vrut să le primim. Tot ce trebuie să facem este să ne conectăm cu emoțiile, să le identificăm și să le gestionăm, astfel vom putea transforma fiecare cutie primită într-un cadou care să ne ofere satisfacție

Emoțiile și felul în care facem față stresului, agitației și nervilor, nu trebuie să fie un subiect tabu. Când ești părinte și ai atât de multe pe lista zilnică de rezolvat, trăiești sub presiune și nici nu mai ai energie ori inspirație să te mai ocupi și de emoții pentru că mereu se ivește ceva important ori urgent de rezolvat.

Asociația Edurod, alături de Simona Cobîrzan – Consilier prin artă prin proiectul ,,Desene și Emoții” finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow, își propun să ofere tehnici de gestionare a emoțiilor atât pentru părinți cât și pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 4 și 9 ani explorând activități de terapie prin artă.

Copiii vor învăța emoțiile de bază, le vor transpune în desene și vor păstra amintire o mingiuță care le va veni în ajutor când vor avea nevoie să îşi amintească cum pot să le gestioneze.

Părinții vor afla și experimenta o strategie în 3 pași de relaxare și gestionare a emoțiilor. Vor duce cu ei, pe lângă informații, o fișă de lucru ca să repete și să folosească ulterior tehnicile învățate.

Exercițiile de desen și mindfulness pe care le propunem ajută la relaxare, sunt utile și eficiente în reducerea stresului, dezvoltarea creativității și imaginației, îmbunătățirea atenției, ajută la comunicarea gândurilor și a emoțiilor într-un mod vizual și eliberator.

Detalii
Proiectul se adresează în special părinților și copiilor din familii monoparentale, familii cu mai mult de doi copii, părinți fără venituri sau cu venituri mici din Cluj-Napoca și împrejurimi. Vârsta copiilor este cuprinsă între 4 şi 9 ani.

Perioadă
Evenimentul s-a desfășurat  pe 29.10.2023 în intervalul 13:00-17:00.  Activitățile au început pe grupe la ore fixe: 13:00, 14:00, 15:00, 16:00.

Locaţie
Cluj-Napoca – Arcada clădirii Casino din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”

Completează formularul de înscriere

În care dintre situații vă aflați*