Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, social, mediu, sănătate, cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 de euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor publice de învățământ preuniversitar și grupurilor informale/de inițiativă.
Implementează și tu proiectul
Te invităm cu entuziasm să descoperi activităţile propuse de noi în cadrul evenimentului „Desene şi Emoţii”.
Activităţile se adresează atât elevilor şi cadrelor didactice, cât şi părinţilor şi copiilor lor.
Pentru copii, am pregătit activități speciale prin intermediul cărora vor putea exprima emoțiile prin desene și vor învăța modalități practice de gestionare a acestora. Înconjurați de creativitate și bucurie, copiii vor descoperi că pot face față oricăror sentimente într-un mod constructiv și sănătos.
Pentru adulţi (părinţi şi profesori) punem la dispoziţie fişe de lucru prin care să experimenteze exerciţii ghidate de desen. Aceste exerciţii ajută la relaxare şi gestionarea emoţiilor.
Exerciţiile au fost dezvoltate şi realizate alături de Simona Cobîrzan – Consilier prin artă.
Completează formularul și vei putea descărca gratuit pachetul de fişe.
Te invităm apoi să urmărești explicaţia exerciţiilor urmărind videoclipul următor:
Completează formularul pentru descărcare
*După înscriere vă rugăm să nu închideți pagina, se va redirecta către pagina ce facilitează descărcarea fișelor gratuite. Dați click pe butonul Plasează Comanda, apoi Descărcați fișele prin click pe butoanele roșii, ca în imaginea de mai jos.
Urmăriţi videoclipul explicativ şi bucuraţi-vă de experimentare!
Fișele NU vin pe email, trebuie să le descărcați prin click pe butoanele roșii. Recomandăm ca descărcarea să se facă de pe laptop sau desktop.