Despre

Asociația EDUROD este o organizație non-profit ce ajută la dezvoltarea competențelor digitale, creșterea responsabilității față de mediul înconjurător și conștientizarea asupra educației culturale pe teritoriul României.

Misiunea EDUROD

Misiunea noastră la EDUROD este să punem în valoare potențialul elevilor, profesorilor și a sectorului educațional prin educație digitală, culturală și de mediu, contribuind astfel la schimbări socio-economice pozitive ale României.

Viziune

Educația ca fundație deschide mari oportunități individuale, dar și la nivel de comunitate. Credem în faptul că utilizarea instrumentelor digitale adaugă valoare și sporește impactul educațional. Punem accentul pe realizarea unui mediu favorabil și de sprijin pentru cadrele didactice, elevi și părinți care oferă instrumente relevante de învățare.

Ce-și doresc cadrele didactice, elevii și părinții de la instrumentele digitale

Contribuții

Membrii noștri au activat ca voluntari în diferite asociații, pe proiecte unde s-a pus accent pe educația secolului 21. Deoarece unele dintre aceste proiecte nu au fost continuate, ne-am decis să înființăm Asociația EDUROD, unde misiunea noastră este dusă până la capăt.

Atelier de jocuri tip energizare pe Zoom

Atelierul este destinat cadrelor didactice care își doresc ca elevii lor să fie implicați și interesați la orele de clasă virtuale.

Proiecte

În primul an de înființare ne-am propus să derulăm proiecte pentru dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice.

Împrietenește-te cu tehnologia

Energizează orele de clasă digitale

Biblioteca online cadre didactice și părinți

Înscrie-te la newsletter

Te vom anunța când să te înscrii la proiectele gratuite și când scriem articole noi pe blog care te interesează.