Desene și Emoții

Când ești părinte și treci chiar tu prin momente stresante și emoții dificile este cu atât mai greu să îți sprijini copilul să își înțeleagă și să își gestioneze propriile emoții neplăcute. Nu este ușor să găsești echilibrul între job, familie și prieteni, așa că este nevoie să ai grijă de tine ca să poți să fii prezent și să te descurci cu toate.

Desene si emotii

Asociația Edurod, alături de Simona Cobîrzan – Consilier prin artă prin proiectul ,,Desene și Emoții” finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow, își propun să ofere tehnici de gestionare a emoțiilor atât pentru părinți cât și pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 4 și 9 ani explorând activități de terapie prin artă.

Copiii vor învăța emoțiile de bază, le vor transpune în desene și vor păstra amintire o mingiuță care le va veni în ajutor când vor avea nevoie să îşi amintească cum pot să le gestioneze.

Părinții vor afla și experimenta o strategie în 3 pași de relaxare și gestionare a emoțiilor. Vor duce cu ei, pe lângă informații, o fișă de lucru ca să repete și să folosească ulterior tehnicile învățate.

Exercițiile de desen și mindfulness pe care le propunem ajută la relaxare, sunt utile și eficiente în reducerea stresului, dezvoltarea creativității și imaginației, îmbunătățirea atenției, ajută la comunicarea gândurilor și a emoțiilor într-un mod vizual și eliberator.

Obiectiv
Proiectul se adresează în special părinților și copiilor din familii monoparentale, familii cu mai mult de doi copii, părinți fără venituri sau cu venituri mici din Cluj-Napoca și împrejurimi. Vârsta copiilor este cuprinsă între 4 şi 9 ani.

Perioadă
Evenimentul s-a desfășurat  pe 29.10.2023 în intervalul 13:00-17:00.  Activitățile au început pe grupe la ore fixe: 13:00, 14:00, 15:00, 16:00.

Locaţie
Cluj-Napoca – Arcada clădirii Casino din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”

Ce au experimentat juniorii

✅ Juniorii au aflat despre 4 emoții de bază: fericire, tristețe, frică și furie.
Cum se simt acestea în corp? Ce elemente aduc și schimbă în expresia facială?
✅ Au atribuit fiecărei emoții câte o culoare și au ales câte o mingiuță de culoarea atribuită.
✅ Pe fiecare mingiuță copiii au desenat fața emoției alese.

Exercițiile de gestionare ale emoțiilor au fost foarte jucăușe și bine primite de participanții juniori: exerciții de respirație, desene în care și-au pus fricile, apoi le-au rupt și le-au aruncat spunând: ,,Am aruncat frica!”, exerciții de distragere prin care au căutat în jurul lor obiecte de culoarea aleasă pentru emoția pe care o studiam.

Ce au experimentat părinții

Între timp, părinții au experimentat exerciții de respirație, de desen și de mișcare, ca parte dintr-o strategie care să îi ajute să se relaxeze și să se echilibreze emoțional.

✅ Au încercat tehnica de respirație care se numește ,,linia respirată”.  Au experimentat apoi și o variantă pe care să o folosească cu juniorii lor acasă, ,,respirația în stea”, adaptată pentru vârsta participanților.

✅ Într-o stare de spirit ludică au făcut împreună diverse exerciții de desen.

✅ Fiecare dintre ele poate fi făcut împreună cu copiii, pentru a se conecta într-un mod plăcut și sănătos.

✅ Pentru exercițiile „rețea sau hartă”, „focus în spirale” și „conturul mâinii cu modele” au primit instrucțiuni de realizare și fișe pe care s-au bucurat să le ia acasă pentru a exersa activităţile.

✅ Câțiva dintre părinţi au participat la o lucrare colectivă în care au pictat în acrilic pe canvas câteva bucăți dintr-un emoji mai mare, timp în care au împărtășit emoții și impresii și s-au conectat cu alți participanți.

🙆 🙆‍♂️ În încheiere, am făcut un exercițiu de mișcare fizică, unde atât părinţii cât şi juniorii au fost în centrul atenției 😊, încât să se simtă încurajați să facă împreună activități care dezvoltă și mențin starea de bine.

Ne-am bucurat de momentele petrecute împreună și să vedem că toți participanții au plecat de la activități veseli şi plini de energie.💓

🤞 Vestea bună este că vom documenta pas cu pas activitățile avute în cadrul evenimentului pentru a putea fi realizate de părinți și profesori din toată țara.

#StartONG #ImplicareaFaceDiferenta #KauflandRomania #ActforTomorrow #AsociatiaEdurod #DeseneSiEmotii

Galerie foto